Planurile pentru egalitate de șanse pot fi utile în mediul intern organizațional pentru o producție academică didactică și de cercetare, la fel ca oricare document de politică internă. Astfel de planuri pot îmbunătăți performanța generală academică și a institutelor de cercetare, ele nu trebuie privite ca având o valoare în sine și ca general aplicabile în societate. Ele pot funcționa foarte bine când există limite clare între zona profesională și cea personală, limite care nu existau în comunism, dar există în capitalism, când spațiul public nu este acaparat de un partid sau altul, de o viziune asupra lumii sau alta, și când cercetătorii înșiși nu amestecă rolurile profesionale cu cele personale.

Miza acestei abordări este înțelegerea faptului că sensul plenar al spiritului se reflectă în noi, însă libertatea pe care ne-o arondăm, ca autori de text dar, în primul rând, ca agenți raționali și vii ai spiritului, este ceea ce reflectă diferența între un text oarecare și o operă trăită.

Textul lui Aristotel, deși este, poate, neclar în anumite privințe, aduce o contribuție semnificativă problemei metafizicii, înțeleasă atât ca teologie, cât și ca ontologie. Ea ne înfățișează categoria cea mai generală, lipsită de gen proxim sau de determinații. Aceasta nu are gen proxim tocmai pentru că nu are determinații, iar ea nu are determinații pentru că este o pre-condiție pentru celelalte existențe, o totalitate ultimă și subzistentă.

Cosmopolitismul este una dintre ideologiile care promovează ideea conform căreia toate ființele umane aparțin unei supracomunități bazată pe o moralitate reciprocă și pe un dialog structurat, pe toleranță, respect și înțelegere. Astfel, el a încercat să ofere răspunsuri la unele dintre provocările lumii moderne. Programul cosmopolitist pornește prin a sublinia varietatea obiceiurilor omenești, influența factorilor culturali, geografici, istorici, care duc la o pluralitate profitabilă a culturilor și care sprijină participarea oamenilor la conversație.