Ioana-Macrina Cotos-Jinga

Ioana-Macrina Cotos-Jinga este studentă la Facultatea de Litere, specializarea limbi clasice, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A lucrat ca librar, consultant media și a predat engleză. Pe lângă pasiunea sa pentru literatură, limbi străine (clasice și moderne), filosofie, teologie, istorie, psihologie și drept, se destinde cu umorul și muzica.
Cum interesele ei sunt în domenii atât de variate, nimic nu o bucură mai tare decât o cafea aromată. Printre planurile ei de viitor se numără și dobândirea echilibrului, dezvoltarea interioară și căutarea dramului de sare potrivit pentru glumele nesărate.

Banchetul generațiilor

La o petrecere, mai importantă decât propria persoană era persoana celuilalt. Oamenii își evaluau comportamentul și calitatea lor ca persoane prin interacțiunea socială care implica maniere, ținută, cunoștințe cu privire la diverse subiecte, poate chiar calități muzicale sau artistice. Pe scurt, pentru a fi considerat o companie plăcută, trebuia să fii conștient că lumea ta mică nu reprezintă totul.

Mark Bauerlein: Cum au devenit tinerii din generația digitalizării adulți nefericiți și periculoși

În timp ce școlile publice în care învățau atât copiii din familiile sărace, cât și copiii din familiile înstărite, înclinau spre adoptarea digitalizării, reporterul a observat că directorii executivi Paolo Alto și Los Altos își trimiteau copii în campusuri private și nedigitalizate, precum Școlile Waldorf. Un psiholog, care a scris o carte apărută recent despre riscurile pe care le presupun ecranele, a declarat că, atunci când le-a spus părinților din familiile sărace din East Bay să își țină copiii departe de Intenet, aceștia au fost foarte uimiți, în timp ce părinții din Sillicon Valley au început să participe la seminariile lui, după ce deja studiaseră și apreciaseră munca sa.

Joshua Schwartz: Viitorul este deja aici

Să luăm în considerare scenariul în care deja am trăi acel viitor strălucitor pe care l-am văzut la un moment dat în filmele science-fiction! Dacă lumea de afară pare un pic monotonă pentru tine pentru că îți este prea familiară, atunci încearcă să te gândești la tine ca fiind parte dintr-un viitor demult imaginat –  minunează-te cât de inimaginabile ar fi toate lucrurile din jurul tău, dacă le-ai arăta unui strămoș distant (sau poate nu chiar așa de distant), înainte ca oamenii să fi urcat pe panta cea abruptă a secolului al XX-lea.

Epuizarea, dezamăgirea și deznădejdea sau ciclopii noștri. Între Odiseu și Ulise

Există totuși o asemănare între eroi: amândoi suferă, trec prin încercări care îi consumă, ca, în final, să ajungă acasă. Poate pe vremea lui Homer, ținta era să ajungi un erou, ca Odiseu. Însă în zilele noastre, Leopold Bloom și fiecare dintre noi suntem eroi prin faptul că ducem până la capăt fiecare zi. Spre deosebire de ciclopii lui Odiseu, ai noștri sunt nevăzuți (de data aceasta, noi suntem cei orbiți). Ei nu sunt cunoscuți sub numele de Polyphem și frații săi, ci sunt întâlniți ca Epuizare, Dezamăgire și Deznădejde.

Joseph Woodard: Arta de a pune întrebări

Cu toate acestea, cu cât opera în cauză este mai măreață, cu atât aceasta va rezista mai mult transformării într-un fluturaș de reclamă imobiliară. O operă este un edificiu cu personalitate, proiectat de un arhitect care dorește să-ți ofere un loc în care să trăiești, chiar dacă doar pentru puțin timp. Poate că locul acela nu va fi confortabil, poate că nu va fi nici măcar locuibil, dar cel puțin există.

Audiţie la „Simfonia Lumii Noi”, de Antonín Dvořák

Simfonia a IX-a, „Pentru lumea nouă”, a fost una dintre primele compoziţii de muzică clasică scrisă pe pământ american, iar Dvořák a fost printre primii care a observat problema lipsei fundamentului, a tradiţiei care, în vremurile de acum, îşi arată roadele atrăgătoare, dar acre. Mai mult, el este dovada vie că muzica americană este creată atât din coasta primită de la băştinaşi, cât şi dintr-o „suflare de tradiţie” şi că ambele au fost necesare pentru ca aceasta să prindă viaţă şi să prospere. De aceea, atacul asupra muzicii clasice nu este nimic altceva decât o altă tentativă de negare a bazei istorice, fapt ce nu poate duce decât la apariția unui vid nociv.