Intenționez să deschid eseul cu următoarea întrebare: este sau nu istoria o știință? Odată formulată, întrebarea dă naștere unui paradox, un fel de “a fi sau a nu fi”, prin simpla încercare de a plasa în sfera științelor un domeniu al cărui subiect de studiu capătă sens doar sub egida […]
În tradiția filosofiei morale, trei mari teorii etice oferă abordări distincte pentru rezolvarea dilemelor noastre morale: etica virtuții, deontologismul și utilitarismul.
În concluzie, nu există nici un motiv să decretăm istoria ca sfârșită în sens kojèvian. În plan politic, când asertăm „imposibilitatea universalului pozitiv ca stat universal” nu spunem că nu se va construi ceva de tipul statului universal, ci asertăm imposibilitatea utopiei ca utopie.
Ca modele de inteligibilitate, ideile revelează gândirea – sub forma întrebărilor sau a pragurilor către înțelegere, către deșteptare, către „lumină spirituală”. Din acest punct de vedere, toate ideile sunt bune. Dar nu este cu putință ca ideile să fie și rele? Cum ar suna un discurs care să postuleze ideile ca fiind constitutiv rele?
Witold Gombrowicz, deși este, în toate intențiile și scopurile sale, necredincios, disecă acest om modern pe care-l găsește confuz, deformat și carnavalesc în societatea din această biserică. Îi recunoaște tulburarea și îl întreabă: „unde este pramuma principală și ce să iau drept bază, chinul metafizic sau pe cel fizic, pe cel sociologic sau pe cel psihologic?”.
Buber a fost adesea calificat drept un filozof existențialist dar interesele sale cuprind studiile religioase, traducerea, pedagogia și gândirea socio-politică. Eu și Tu este expresia clasică a filosofiei „dialogice” pentru care este cunoscut.
În crezul său intelectual, nihilismul a afirmat două lucruri: lipsa de sens intrinsec a vieții, dar și faptul că toate valorile sunt create de om, create social, fără referire la transcendență sau divinitate. Cel de-al doilea punct a fost cel care a preocupat mințile intelectualilor și scriitorilor nihiliști – credința că o lume nouă ar putea fi făcută din mormanul de cenușă al celei vechi de către cei suficient de curajoși pentru a construi din nimic.
În distopia lui Bradbury, guvernul vrea să producă cetățeni care să „demonteze un televizor de pe perete și să-l monteze apoi la loc.” Munca practică este singura utilă și acceptabilă în această societate. Dar chiar și-așa, cei ce dețin puterea știu că sistemul lor educațional nu va reuși să stârpească întreaga rasă a filosofilor.
Visul unificării religiilor aparține spiritului non-religios care vrea să își facă o casă aici pe pământ. Obsesia unificării orizontale este astfel opusul spiritului religios vertical care este a) spirit misionar (auto-identitar) și b) spirit pelerin dedicat patriei metafizice. Ecumenismul este deci un alt duh, meta-religios: filosofic sau politic.
Corpul sacru este cel muritor, cel natural, care nu poate fi capturat, reificat, copiat. Corpul-unicat, irepetabil, în fiecare moment irepetabil și totuși același, în esență sa tare. Corpurile mentale, raționale, corpurile gândite sunt „nemuritoare” și „repetabile”, multiplicabile la infinit.