Visul unificării religiilor aparține spiritului non-religios care vrea să își facă o casă aici pe pământ. Obsesia unificării orizontale este astfel opusul spiritului religios vertical care este a) spirit misionar (auto-identitar) și b) spirit pelerin dedicat patriei metafizice. Ecumenismul este deci un alt duh, meta-religios: filosofic sau politic.
Corpul sacru este cel muritor, cel natural, care nu poate fi capturat, reificat, copiat. Corpul-unicat, irepetabil, în fiecare moment irepetabil și totuși același, în esență sa tare. Corpurile mentale, raționale, corpurile gândite sunt „nemuritoare” și „repetabile”, multiplicabile la infinit.
Un alt motiv pentru a-i citi pe cei trei este ca o contrapondere la ascensiunea totalitarismului de turmă. În ciuda promisiunilor și a limbajului democrației, drepturilor omului și egalității, majoritatea oamenilor care gândesc pot simți un spirit despotic în modernitate – mai ales din interiorul statelor democratice, unde drepturile omului și egalitatea sunt singurul limbaj al politicii.
Predarea unui curs de filozofie presupus neutru și impersonal pare în mod inerent plictisitor pentru toți cei implicați și, de asemenea, implică rea-credință. Alegerea lecturilor determină deja o mare parte din ceea ce se va întâmpla, iar a lăsa un autor de manuale să facă asta pentru tine face ca propriile încercări de autoeducare filozofică să pară inutile.
Pentru a extinde dialogul filosofic în școli și în spațiile publice este necesar să se angajeze și să se încurajeze o analiză atentă a întrebărilor „mari”, de importanță fundamentală, care întotdeauna au preocupat gândirea umană. Și, în mod special în ziua de astăzi, aceste întrebări sunt de natură morală și politică, deoarece acestea afectează autonomia noastră individuală și umanitatea noastră la nivel colectiv.
Un articol scris de Corneliu Trofim, student la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București, pentru stagiul de practică organizat în parteneriat cu redacția Syntopic. Perioada relativ lungă de pace care a cuprins lumea occidentală, până la acest tragic război, atât de aproape de noi, a creat impresia, poate naivă, că […]
Timpurile de criză sunt timpuri ale filosofiei. În epoci revoluţionare se aude câteodată vocea ei în avangarde; şi o mai auzim (câteodată) şi o a doua oară, când există răni de vindecat, provocate de disperarea față de absenţa unei stări ideale a lumii.
La fel ca arta, muzica sau poezia, filosofia izvorăște dintr-o nevoie personală puternică și autentică. Sunt lucruri pe care le vezi ca fiind fundamentale pentru tine în primul rând, dar și pentru cei din jurul tău. Curiozitatea pe care o ai, observațiile pe care ajungi să le faci și întrebările pe care ajungi să ți le pui nasc o dorință de înțelegere, care răstoarnă piramida nevoilor lui Maslow: după satisfacerea nevoilor de bază, urmează direct nevoia de a-ți răspunde la acele întrebări.
După majoritatea exegeților săi, apologia pariului era adresată unui public anume: gentlemenilor libertini, pasionați de jocuri de noroc, pe care autorul panseurilor îi întâlnea frecvent la reședința prietenului său, ducele de Roannez. Așadar, făcând acest fel de concesie, Pascal nu își imagina că se adresează publicului uzual al epocii sale, în general alcătuit din credincioși, ci unei categorii aparte compusă mai ales din sceptici și atei.
Vom remarca existenţa unanimităţii referitoare la aceste similitudini structurale ale gnoseologiei carteziene şi diferitelor perspective cognitiviste actuale. Mai mult încă, dezvoltarea ciberneticii, apariţia computerelor şi a noţiunii de „inteligenţă artificială” (AI) sunt toate evenimente puse în seama influenţei exercitate în contextul filosofiei moderne de către René Descartes.