Dar adevărul nu se dă cu forța și fiecare își poate găsi un acces. Prin creația geniului putem să ne bucurăm și noi căci geniul ne împrumută ochii lui să vedem ce nu vedem cu ochii noștri (Schopenhauer). Dacă nu ești geniu poți să te bucuri de geniu: de Simfonia Eroica, de pictura lui Vermeer sau de Hagia Sophia.
România are o problemă generalizată cu termenii mari folosiți ca să acopere practici slabe. „Socializarea” copiilor este un astfel de paravan lingvistic. Aceasta dă impresia de modernitate și relaxează responsabilitatea. Dar realitatea, atunci când o privești cu mintea unui cercetător, e simplă: dezvoltarea socio-emoțională este antrenament intenționat, iterativ, adaptat copilului. Fără adulți care să ghideze, să medieze și să asigure siguranța emoțională, punem doar copii alături de copii și sperăm că statisticile vor compensa.
Astfel, prin tată și fiu, Dostoievski nu doar radiografiază două forme de egoism, ci ridică întrebarea fundamentală: cât din viața fiecăruia dintre noi se sprijină pe același principiu? În măsura în care recunoaștem că un „miez egoist” se află ascuns în adâncul fiecărui suflet, romanul ne obligă nu doar să judecăm personajele, ci să ne judecăm pe noi înșine.
Spre seară,
Trandafirii galbeni, grei de apă,
Se plecau în bătaia vântului.
Când modernul se cunoaște pe sine, el coborară într-un abis. El trebuie să vadă lucruri care-l rănesc, care-l neagă, care-l siderează prin conținutul lor. Grecul, privind împrejur de câteva ori, își înțelegea propriile trăiri proiectându-le, reducându-le la o intervenție supranormală.
Deși deloc surprinzător pentru stilul literar al lui Nietzsche, descrierea și — mai ales — denunțarea adevărului ca metaforă pluristratificată, realizată printr-un limbaj el însuși bogat metaforic, creează un efect deopotrivă captivant, contrastant, ironic și, pe alocuri, deliberat derutant.
În ultima perioadă, relațiile dintre China și Statele Unite au atras din nou atenția opiniei publice internaționale. Deși joacă un rol important în noua ordine politică mondială, China preferă să acționeze discret, într-un contrast evident cu prezența constantă și vizibilă a Statelor Unite în politica internațională din ultimele luni.
Autorul observă hiperspecializarea lumii moderne, dar autorul are încrederea că omul se va adapta și evolua, iar polimatul va fi din nou necesar pentru a realiza legăturile existente între fenomene și domenii.
Genealogia nu are un statut epistemic distinct de cel al istoriei, fiind supusă unor rigori metodologice echivalente, expuse întotdeauna subiectivității minții care cercetează. Călătoria în arborele strămoșilor este, prin urmare, la fel de fascinantă și periculoasă ca voiajul în apele tulburi din oceanul istoriei mari.
Scrisă într-un limbaj accesibil, care se adresează deopotrivă specialiștilor cât și publicului larg, cartea reprezintă o contribuție esențială la istoriografia subiectului, conferind o nouă abordare a istoriei trenului regal, ca liant între regalitate și popor, ca vector al istoriei regalității, simbolizând atât o punte între trecut și prezent, cât și un vector remarcabil în dezvoltarea structurilor economice ale regatului.