Invitați

C:\Users\Vlad Muresan\Desktop\The_Tower_of_Babel_Alexander_Mikhalchyk.jpg

Critica ecumenismului ezoteric

Visul unificării religiilor aparține spiritului non-religios care vrea să își facă o casă aici pe pământ. Obsesia unificării orizontale este astfel opusul spiritului religios vertical care este a) spirit misionar (auto-identitar) și b) spirit pelerin dedicat patriei metafizice. Ecumenismul este deci un alt duh, meta-religios: filosofic sau politic.

Angoasa – un afect care nu înșală

În cazul angoasei, rațiunea și bunul simț nu mai pot predomina. Acest afect are puterea de a distruge toate măștile subiectului, lăsându-l gol, în nuditatea sa primordială, fără pereți în spatele cărora să se ascundă. Starea de anxietate este atât de intimă și atât de dureroasă încât, în multe cazuri, bolnavul nici nu vrea să discute despre starea sa.

Anxietatea de performanță la muzicieni

Anxietatea de performanță în context muzical reprezintă un răspuns emoțional intens și adesea negativ, manifestat sub forma sentimentelor de neliniște, tensiune și incertitudine care însoțesc prezentările publice ale muzicienilor. Este o emoție comună, dar complexă, care poate influența modul în care muzicianul se simte și interpretează în timpul unei reprezentații în fața publicului sau a unei audiții critice.

Despre natura dorinței

Corpul sacru este cel muritor, cel natural, care nu poate fi capturat, reificat, copiat. Corpul-unicat, irepetabil, în fiecare moment irepetabil și totuși același, în esență sa tare. Corpurile mentale, raționale, corpurile gândite sunt „nemuritoare” și „repetabile”, multiplicabile la infinit.

Marian Zidaru: „Viziunea lui Ezekiel” sau profeția ca discurs artistic

În adevărată tradiție romantică, Zidaru apelează la emoția mistică ca sursă a experienței estetice și aduce în prim-plan un nou tip de memento mori, plasându-se pe urmele unor artiști precum Caspar David Fredrich sau Ivan Aivazovski. Discursul său în sine nu este unul nou și am putea fi tentaţi să ne lipsim de ceea ce se anunţă a fi o predică (cu puternic iz creştin) către lumea contemporan-depravată.

Omul care își confunda soția cu o pălărie

Tocmai această putere de coagulare a unei povești interioare, investite cu suflul propriu, ne împiedică să fim împinși de constructe ideatice, ca o frunză purtată de vânt, dintr-o paradigmă în altă, dintr-o credință în alta, dintr-o viziune în alta. Această poveste a sinelui, care ne leagă de realitatea sensibilă, se impregnează și în iubirile noastre. Nu putem simți o legătură de suflet cu ceva „străin”, îndepărtat.

Visul lui Torkel: între Garizim și Ebal, Țara Canaanului

Parcursul lui Torkel este unul dialectic și îl forțează să-și ajusteze propria viziune despre lume. Oamenii nu sunt nici buni, nici răi. Această idee este reluată subtil de-a lungul intrigii, înainte de a fi afirmată fără subtilități în discursul final al mentorului lui Torkel. În realitate, locuitorii insulei Fagervik nu sunt mai buni decât cei ai insulei Skarsmund. Și aici, și acolo, oamenii suferă din cauza nedreptății, o perpetuează, iar lumea este imposibil de reparat.

Plăcerea cu orice preț și noua economie psihică

Autorul evidențiază o mutație a societății către o economie psihică unilateral orientată spre obținerea plăcerii diferită de economia psihică bazată pe reprimare. Această mutație a fost posibilă datorită progreselor și inovațiilor din ultimele două secole care au permis indivizilor să se autodetermine, iar caracteristica sa definitorie este absența limitelor și dreptul la plăcere, mai degrabă decât la fericire.

Ontologia familiei

Propaganda ostilă familiei ce proclamă emanciparea copilului ignoră faptul ontologic că familia nu este carcera libertății ci incubatorul ontologic al libertății. Familia nu limitează ci întemeiază libertatea. Procesul individuării și al maturizării libertății este travaliul trenant al negativului – libertatea nu se obține ca dintr-un foc de pistol. Așa cum mama gestează copilul, familia gestează adultul.