„Iar a plouat, pămîntul e ud și așa de credul. Apa a trecut și a luat după ea toate tălpile, pînă și tălpile mele. Nu e nicio urmă, n-a fost pe aici nici un om, totul se uită. Și totuși, dealul tace dojenitor, murmură ca după pierderea unui bun prieten. Stă locului și se întreabă: Ce bun mi s-o fi întîmplat înapoi, de acum mă simt atît de singur?” (din „Dealul”, parte a albumului Adormim în grădină)
Acum, la capăt de vară, m-am gîndit să reamintesc despre albumul Adormim în grădină. O culegere de 12 texte, trei proze scurte și nouă poezii. Este mic, tăcut, lipsit de ornamente inutile, exact așa cum l-am văzut în mintea mea.
Textele sînt o introducere lină în firul poeziilor, iar poeziile în sine păstrează peisaje, dealului, văi și cîmpuri, și omul în mijlocul tuturor. Mi-ar plăcea să-l ascultați desculți, într-un mediu în care vă simțiți în siguranță, acolo unde aveți însemnătate, să vă lăsați înconjurați de binele și paza pe care o aduc cu ele cuvintele.
