Andrei Poganu

Andrei Poganu este student la Facultatea de Filosofie, în cadrul Universității de Vest din Timișoara și bursier al Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă și Don Lavoie Fellow la Mercatus Center, George Mason University.
Momentan, este interesat de evoluția ideilor protestante și de rădăcinile liberalismului clasic, precum și de problemele acțiunii și deciziei umane. Domeniile sale de interes se extind de la teorie politică și economie, la logică, ontologie și teologie. Îi place de asemenea teatrul, în special piesele lui Eugène Ionesco și Henrik Ibsen, căutând constant să înțeleagă ideile și conflictele de profunzime ascunse dincolo de aparențe.

De ce Dumnezeu?

Discuția aceasta se adresează celor care nu pot fi liniștiți cu ideea că „doar credem”; că preluăm orbește o idee despre o ființă absolut perfectă și ne trăim viețiele în acord cu ceea ce acea ființă dictează. Dacă vrem ca ceea ce facem să aibă sens, trebuie să înțelegem ceva din acea credință. Cu alte cuvinte, trebuie să știm de ce atunci când spunem, „cred în Dumnezeu”, spunem ceva cu sens. Trebuie să știm că această propoziție este mai mult decât un act de încredere orbească, un salt în necunoscut sau o plasă de siguranță psihologică. Cu alte cuvinte, că este un răspuns la o problemă reală.

Justificarea practică a libertății

Modul în care am pus aici problema libertății academice mizează, în primul rând, pe aspectele ei funcționale și pe rolul pe care aceasta îl joacă în cadrul unor anumite instituții, nu pe valoarea morală a libertății. Dar referindu-mă la libertate ca la o formă optimă de organizare nu înseamnă că am debarasat subiectul de orice conținut normativ.

Wolfhart Pannenberg: Dumnezeul filozofilor

Adevăratul conflict al zilelor noastre privește natura rațiunii. O concepție secularistă a raționalității, care este astăzi acceptată la scară largă, pur și simplu neagă posibilitatea unui eveniment istoric precum Învierea lui Iisus, în același mod în care neagă realitatea unui Dumnezeu Creator, a  prezenței și lucrării Lui în lumea pe care a creat-o. Dar aceasta nu este o dezbatere cu privire la adevărul unor astfel de afirmații, ci cu privire la însăși natura rațiunii.

C:\Users\aspog\Downloads\wallpaperflare.com_wallpaper (1).jpg

Patru perspective asupra schemelor conceptuale

Concluzia care rezultă din explorarea pespectivelor de mai sus nu poate fi decât următoarea: realismul și pluralismul epistemologic nu sunt contradictorii. Putem argumenta în favoarea realismului acceptând faptul că demersul de conceptualizare a realității este unul plural.

Kitsch-ul. O sumă urâtă de lucruri frumoase

Așadar, la o ultimă analiză, trăsătura care definește omul și situația kitsch este hedonismul estetic. Submersia în „frumos”, am putea spune. Omul aflat în această submersie acționează „frumos”, chiar „nobil”. Este un simulacru al culturii înalte fără fundația morală a culturii înalte. Este vorba despre o investiție mică și un câștig, aparent, mare. Idealul, după cum spunea Călinescu, este „plăcerea fără efort”.

Douglas Groothuis: Dumnezeul filozofilor

Mortimer Adler, ca un filozof consecvent, nu se teme de păcatul împotriva modernității, atât timp cât nu păcătuiește și împotriva logicii. (Asta ar trebui să fie mai mult decât evident, dat fiind că a scris o lucrare filozofică – nu profetică- despre îngeri, numită „The Angels and Us”). Pentru acest aristotelician, legile logicii – fie aplicate asupra eticii, științei, religiei sau oricărui alt domeniu, sunt imuabile și nu pot fi supuse votului popular.

Strasbourgul lui Martin Bucer

Istoria este plină de potențialități neactualizate. Una dintre aceste potențialități a fost orașul Strasbourgul în primele decenii ale Reformei. Acest oraș împreună cu gânditorul care l-a caracterizat în perioada evoluției timpurii a protestantismului au ajuns să reprezinte unul din cele mai captivante subiecte ale istoriei moderne. Observând evoluția timpurie a […]

Abisalii gândirii. Pledoarie pentru claritatea discursivă

Claritatea în discurs este – sau ar trebui să fie – o virtute. Bunăoară, o virtute epistemică. Îndrăznesc însă să spun că este o virtute morală în cel mai propriu sens al cuvântului. Și nu o trăsătură a unei anumite școli de gândire. Din contră, claritatea discursivă face – sau ar trebui să facă – parte din însuși cadrul în care dialogul, și implicit demersul intelectual, se poartă.