Până pe data de 3 iulie, vom încerca să răspundem întrebării Mai are rost să ne descoperim astăzi vocația?. Vocația este ceva asociat îndeobște cu datoria unei persoane de a-și cultiva darul natural cu care a fost înzestrată, cu alte cuvinte, cu răspunsul pe care persoana respectivă trebuie să îl dea chemării sale spirituale, intelectuale, artistice, etc. În orice caz, astăzi, în contextul în care educația modernă – care vizează mai degrabă dezvoltarea unor aptitudini (tehnice) și acumularea unor cunoștințe decât formarea caracterului și cultivarea virtuților – domină în defavoarea educației clasice, se discută cel mai adesea despre construirea unei cariere de succes, și nu despre descoperirea vocației.
Vom încerca să aflăm, alături de dumneavoastră, dacă și de ce mai este relevant ca un tânăr să își găsească vocația astăzi și, mai ales, ce provocări întâmpină acesta, într-o lume caracterizată de pluralism, avansul tehnologic fără precedent și o tot mai precară înțelegere a realității.
Concluzia acestor considerații este că, dacă la întrebarea „De unde știm că domeniul x este vocația noastră?” aveam până acum un răspuns dat de sistemele religioase de referință și de încredințarea divină, contextul în care ne aflăm în prezent este unul în care pilonii normativi care susțineau noțiunea de vocație s-au surpat, iar tot ce a rămas este o umbră palidă a procedurilor, comportamentelor și dorințelor.
Cred că a-ți căuta vocația înseamnă a te cunoaște fără complezență: trebuie să fii capabil de introspecție și obiectivare, de trasarea propriilor limite – dacă vrei să le depășești – dar și de înțelepciunea care te face să accepți, încă de tânăr, că nu poți face orice, după bunul plac, ci doar acele operațiuni pentru care ai dobândit o competență efectivă.
A-ți găsi vocația înseamnă în primul rând a fi descoperit și a-ți fi însușit o perspectivă coerentă asupra existenței, o anumită concepție despre lume și viață („worldview”), care să genereze un sistem de valori bine definite. A-ți urma vocația înseamnă a urma acest sistem de valori, a-l pune în practica vieții de zi cu zi. De abia acum intrăm în teritoriul funcțional al utilizării corecte a înzestrărilor naturale, a capacităților și a înclinațiilor personale de tot felul.
E foarte posibil ca viața să ne arate după o vreme că aveam cu totul altă vocație decât cea despre care am fost convinși că o aveam multă vreme. A sta întru deschisul vieții, pe linia de libertate, permite și o eventuală evoluție a vocației proprii, o dezvoltare în sens propriu, prin care, după ce ai prins ce era de prins la un anumit nivel, ajungi la un alt nivel, la o altă perspectivă și vezi că poți și altceva.