Când modernul se cunoaște pe sine, el coborară într-un abis. El trebuie să vadă lucruri care-l rănesc, care-l neagă, care-l siderează prin conținutul lor. Grecul, privind împrejur de câteva ori, își înțelegea propriile trăiri proiectându-le, reducându-le la o intervenție supranormală.
Lucru pe care eu îl fac sistematic și adesea îl și recomand celor care au răbdarea să mă asculte: anume să nu publice neapărat mult sau repede cele pe care le scriu, fiindcă mintea de pe urmă – cum zice înțelepciunea populară – e adesea mai bună ca cea dintâi și pentru că, lăsând timpul să-și facă lucrarea, o face adesea mai bine decât anticipăm.