La cumpăna dintre două epoci istorice, în anul 1991, viitorul infuzat de tehnologie al omenirii devenise deja evident. Pe acest fond, preluând forme occidentale alături anxietăți cotidiene cultivate în umbra Cortinei de Fier, trupa synth-pop rusească Tehnologhiia lansa melodia Najmi na knopku (tr.: „Apasă butonul”), una dintre multele sale contemplații despre alienare, căutarea sensului și vertijul existențial. Cu mult timp înainte ca inteligența artificială să devină o preocupare publică, trupa Tehnologhiia intuiește, prin această melodie, o temere mult mai profundă decât anxietatea economică: pierderea sensului.

De altfel, evoluțiile din ultimii ani de pe toate fronturile în care oamenii își desfășoară activitatea ne arată că perspectiva preluării și potențării a noi și noi facultăți, virtuți și defecte omenești de către mașinile artificial-inteligente este nu doar inevitabilă, ci a și început să pătrundă în realitatea cotidiană.

Impresionat fiind de plauzibilitatea viitorului descris în versurile melodiei de acum 35 de ani, dar și de sensibilitatea lor ștearsă și rece, redau în continuare o traducere proprie a acestora, propunându-le ca suport de studiu.


Noapte de noapte, la fereastră șezând
Stelele pe cer mutând
Noapte de noapte nu poți adormi
Căci totu-n jurul tău ți-e prea posomorât.

Prea bine știu, îmi amintesc
Când vântul în mâini îl purtai
Și raiul cel artificial
Prin care-n vis cu drag te rătăceai.

Apasă, dar, butonul, extrage rezultatul
Și visul tău îndată ți se va împlini!
Apasă, dar, butonul! De ce ești încă trist?
Că, iată, spre nimic nu ai a mai trudi.

În șipotul stropilor nocturni
Nădejdea încifrat așteaptă
Zidit-ai lumea-n care ești cârmaci!
De ce nu-mi dormi ca altădată?

Și spune-mi, dar, de ce acum
Nu-ți isprăvești iubitul plan
Curgând minutele, le numeri
Privind pierdut la un gol ecran?

Apasă, dar, butonul, extrage rezultatul
Și visul tău îndată ți se va împlini!
Apasă, dar, butonul! De ce ești încă trist?
Că, iată, spre nimic nu ai a mai trudi.

Pentru audiție, recomand o interpretare recentă, pe care o găsesc ca surprinzând mai fidel atmosfera degajată de versuri, cover-ul realizat de trupa Cernikovskaia Hata.

Imagine reprezentativă generată, cum altfel, folosind IA.

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Petru Dimitriu este inginer software într-o corporație de talie globală și a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași timp de șase semestre. A absolvit programul de master la aceeași facultate cu o lucrare constând într‐un studiu comparativ al mai multor arhitecturi informatice de recunoaștere vizuală aplicate în scopul recunoașterii notației muzicale bizantine. Este un căutător de sensuri și înțelesuri profunde nu numai în izvoarele consacrate, ci și în lucruri ce ar putea fi ușor trecute cu vederea ca fiind banale.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.