Dragi trecătoare/ori prin fața rubricii mele – conectată săptămânal la site-ul&platforma SYNTOPIC – v-am prevenit deja că, de la lansarea acestei rubrici „O filozofie vizuală a vieții”, de-a lungul unei scurte perioade – introductive – mă voi prezenta, ca om și ca artist-plastic.  Pentru a vă facilita perceperea postărilor mele ulterioare… Așadar, după câteva „pătrunderi” inițiale, revin la „mine”, sperând – în continuare – că n-o veți interpreta drept o infatuare pretențios-prețioasă.

Afecțiunea mea – ca artist plastic – pentru necunoscut, cel încă nedescoperit, nestrăbătut, atât de mine cât și de alții, ceilalți, mă provoacă în permanență.

Căci, descoperind și descifrând noi mistere, prin fiecare reușită – de fapt – mă (re)descopăr pe mine însumi.

N-am fost vreodată interesat să inventez sau să rezolv subiecte, sau căi, sau problematice căutări efemere, bizar-pictural-teoretice…, iar folosirea – pe „piață” – a atâtor mijloace de exprimare (așa-zis) „estetică” m-a determinat să refuz orice specializare și/sau îngrădire voluntară! Căci, fiecare tehnică manual-artistică, nu obținută electronic sau „fabricată” (deseori nu de „artistul”- conceptor) prin mijloace exterioare, mă intrigă, interesează, atrage…Ca să le explorez, amestec – de ce nu – să le deviez de la rolul și rostul lor inițial… Să le… Căci mă stimulează!…

Criticii de artă au calificat – destul de des – multe dintre creațiile mele, din domeniul picturii și/sau al graficii artistice (nu ilustrative) drept fie „suprarealiste” sau „expresioniste”, sau, chiar, amăndouă – culmea – cuplate. Probabil și din cauza felului meu aparte, des și intens, de a folosi metafore vizuale, care comunică – implicit – filozofia mea. Iar eu am fost – și rămân, în continuare – dispus să accept aceste „încadrări” bizare, neobișnuite, aparent contradictorii, cu condiția ca ele să fie – și să facă – parte dintr-un complex factor al adevăratei și sincerei creativități. Nu al combinațiilor excentrice – la modă – sau al originalității cu orice preț sau – culmea – prin sfidarea oricărei logici! Cu atât mai categoric, nu datorită lipsei vreunui sens sau al frizării bizarului (de bâlci), al maladivului, abjectului, anormalului degradant.

Căci, din nefericire și lipsă de gust, precum și datorită mijloacelor „tehnologic-abstracte” de comunicare și informare, mai sofisticate decât percepțiile creierului umanoid, aceste „tendințe” – barbar exprimate „trend”-uri – de fapt metode (asa-zise „post-moderniste” și/sau „conceptuale”, ca să le rezum prin două definiții la modă) sunt apreciate, valorificate și comercializate de colecționarii „nouveaux-riches”. Alături și împreună cu necinstiți fraudatori, bineînțeles direct interesați, asa-ziși-galeriști și pseudo-critici de „artă”.

Și, din păcate, în cele din urmă, de publicul larg, amator, bâjbâind prin acest bâlci „Babel”-esc și/sau „Clochemerle”-desc

Încercând cu disperare neîndemânatică, evoluționistă… să fie „în pas cu…”

 

Ilustrații realizate de Devis Grebu

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Devis Grebu s-a născut în România și a studiat pictura la Academia de Arte Plastice din București. În 1964 a emigrat, iar începând cu anii ’70 s-a stabilit în Franța, unde a și dobândit cetățenie franceză. S-a mutat la New York în 1984, unde a locuit o perioadă de mai bine de 10 ani. În 1998 se va întoarce în Franța înainte să revină în România, unde va locui începând cu 2001. Va reveni în Franța, țara sa adoptivă, începând cu 2012, din cauza turbulențelor politice și legislative ale guvernului României de la acea vreme.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.