Datorită parteneriatului dintre Redacția Syntopic și Facultatea de Filosofie a Universității din București, studenții acesteia din urmă au avut posibilitatea de a face un stagiu de practică în cadrul redacției, care a constat în traducerea unor articole ale revistelor colaboratoare. Sperăm ca în viitor să diversificăm formele în care acest stagiu se va putea realiza și le mulțumim celor care au făcut parte din această primă etapă pentru interesul, seriozitatea și munca lor! Vă invităm să descoperiți mai jos articolele traduse și vă așteptăm cu drag la viitoarele stagii de practică!
Este evident că există o criză în învățământul superior, dar nu există niciun acord cu privire la natura crizei sau la modul de abordare a acesteia. Poate că un alt mod de a examina această problemă este de a întreba: cât de relevante sunt colegiile și universitățile publice pentru comunitățile lor? Ce rol și ce misiune ar trebui să adopte aceste instituții pentru a-și demonstra valoarea în fața publicului?
Așa cum ne reamintește Martin Heidegger, tehnologia nu este niciodată inocentă; pentru că înainte de a ne apărea ca un simplu „obiect”, tehnologia este inerentă, ba chiar constitutivă unui mod de percepție.
Contrafactualele sunt afirmații despre ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile s-ar fi desfășurat diferit. Într-un context de inteligență artificială, asta implică luarea în considerare a modului în care rezultatul unui sistem de inteligență artificială ar fi putut fi diferit dacă ar fi primit intrări diferite.
Pentru Beethoven, statutul artistului era astfel mai important decât cel al aristocratului sau al unui om cu sânge albastru. Oricât de importanți ar fi acest gen de oameni puternici, Beethoven a insistat că ei nu ar putea nici măcar spera vreodată să-i înțeleagă strălucirea.
Cu cât spărturile și fisurile din societatea noastră devin mai vizibile, cu atât observăm o dezbatere din ce în ce mai prezentă pe tema principiilor fundamentale ale liberalismului clasic și a omului care se află în centrul său, John Locke. Viziunea sa asupra religiei are implicații importante asupra spectrului politic, cu toate că voi încerca să mă țin cât mai departe cu putință de politică în timp ce voi discuta despre teologia lui. Este Locke un ateu al cărui proiect intelectual are la bază hedonismul și secularismul sau idealurile sale de libertate și drepturi ale individului sunt expresia credinței sale creștine?
Două idei sunt centrale în înțelegerea „Țării Pierdute” ca un poem emblematic al modernismului. Prima este simbolul renașterii, iar a doua este informația fragmentată. Eliot întrețese conținutul și forma pentru a transmite aceste idei.
Credința mea este că omenirea, așa cum discernea Churchill, se află la răscrucea unei diviziuni morale impresionante. Progresele recente în tehnologiile inteligenței artificiale și ale ingineriei genetice – clonarea, cercetarea celulelor stem și altele asemenea – ne pun în fața unor probleme morale pentru care nu există soluții gata-făcute.
Prologul ce deschide Evanghelia lui Ioan este poetic, bogat și complicat din punct de vedere teologic, ca atare insuflând textului un simbolism și un imaginar de-asemenea bogate. Declarația „La început era Cuvântul… în El era viața și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:1-5) capătă o dublă continuitate de partea intenției auctoriale. În primul rând, asocierea Cuvântului (Iisus Hristos) cu lumina datează încă din Geneză 1 și, ca atare, constituie o legătură textuală între Scripturile Ebraice și ce va fi devenit noul corpus emergent al Noului Testament. În plus, declarația că în Cuvânt erau „viața și că viața era lumina oamenilor” constituie la rându-i o legătură între lumea transcendentă și universul fenomenologic – prin urmare legând viața autentică sau înflorirea de transcendență, prin încarnarea lui Iisus Hristos.
Despre universala degenerare a așa-zisului învățământ superior în Statele Unite ale Americii contemporane m-am pronunțat în n articole și eseuri de la mijlocul anilor 1990 încoace. Recent, la Ortosfera, am descris ultimii ani ai carierei mele de profesor universitar la ceea ce numeam „Universitatea de Nord a Consolării”, oferind anecdote despre studenți și colegi care reflectă în mod egal analfabetismul funcțional care a afectat cultura americană din ultimii 40 de ani, cel puțin. Pot fi doctorii analfabeți? Da. În timp ce posedă știința specializată a unui academician-birocrat antrenat, totuși ei nu prezintă nimic ce ar semăna cu erudiția vastă a minților cu adevărat eminente a decadelor și secolelor acum îndepărtate și totalmente uitate de actuala generație. Membrii tineri ai facultății nu au adâncime filosofică – și aceasta se traduce într-o inabilitate de-a întrebuința intuiția sau imaginația pentru a transcende limitele educației școlare înguste. Sunt studenții analfabeți? Da. Dar ei sunt mai mult decât (sau poate mai puțin) analfabeți. Aș spune că se mândresc cu faptul că nu știu nimic, atât că mândria pretinde cunoaștere a ceva, în timp ce studenții nu iau cunoștință de faptul că nu știu nimic. Cu toate acestea, atitudinea lor este una mândră, fără vreun temei sesizabil. Cohoartele de absolvenți ai facultății n-or să ducă mai departe civilizația ce-o moștenesc. Nici măcar nu sunt conștienți că o moștenesc; atenția lor este fixată în întregime pe device-uri.
Un articol scris de Corneliu Trofim, student la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București, pentru stagiul de practică organizat în parteneriat cu redacția Syntopic. Perioada relativ lungă de pace care a cuprins lumea occidentală, până la acest tragic război, atât de aproape de noi, a creat impresia, poate naivă, că […]