Datorită parteneriatului dintre Redacția Syntopic și Facultatea de Filosofie a Universității din București, studenții acesteia din urmă au avut posibilitatea de a face un stagiu de practică în cadrul redacției, care a constat în traducerea unor articole ale revistelor colaboratoare. Sperăm ca în viitor să diversificăm formele în care acest stagiu se va putea realiza și le mulțumim celor care au făcut parte din această primă etapă pentru interesul, seriozitatea și munca lor! Vă invităm să descoperiți mai jos articolele traduse și vă așteptăm cu drag la viitoarele stagii de practică!
Un alt motiv pentru a-i citi pe cei trei este ca o contrapondere la ascensiunea totalitarismului de turmă. În ciuda promisiunilor și a limbajului democrației, drepturilor omului și egalității, majoritatea oamenilor care gândesc pot simți un spirit despotic în modernitate – mai ales din interiorul statelor democratice, unde drepturile omului și egalitatea sunt singurul limbaj al politicii.
Este un lucru să preamărim ceea ce este extraordinar, așa cum ar trebui să facem cu toții. Dar este profund greșit să disprețuim sau să condamnăm ceea ce este obișnuit. Cu toate acestea, acesta este modul în care acționează acum elita americană. „Viața de familie obișnuită, heterosexualitatea, dragostea simplă pentru țară, virtuțile tradiționale, obiceiurile și perspectivele religioase tradiționale” – toate acestea sunt atacate în mod regulat în instituțiile de învățământ superior.
Predarea unui curs de filozofie presupus neutru și impersonal pare în mod inerent plictisitor pentru toți cei implicați și, de asemenea, implică rea-credință. Alegerea lecturilor determină deja o mare parte din ceea ce se va întâmpla, iar a lăsa un autor de manuale să facă asta pentru tine face ca propriile încercări de autoeducare filozofică să pară inutile.
Pentru a extinde dialogul filosofic în școli și în spațiile publice este necesar să se angajeze și să se încurajeze o analiză atentă a întrebărilor „mari”, de importanță fundamentală, care întotdeauna au preocupat gândirea umană. Și, în mod special în ziua de astăzi, aceste întrebări sunt de natură morală și politică, deoarece acestea afectează autonomia noastră individuală și umanitatea noastră la nivel colectiv.
O „revoluție urbană” a semnalat o trecere istorică de la agrar la industrial, dar a vizat și orașul ca trecere de la orașul politic la orașul industrial — de la polis la un sistem funcțional de activități economice.
Nu este esențial pentru universități să își mențină angajamentul față de căutarea adevărului? Să recuperez ideea de universitate, spiritul ei animator, este ceea ce vreau să fac mai departe. Politizarea este agresivă față de lucrurile deja dobândite sau practicile obișnuite, de parcă universitatea nu ar fi altceva decât relații arbitrare de putere care trebuie demascate, dizolvate și reconstruite în favoarea unor reforme declarate dezirabile sau necesare.
A numi lucrurile așa cum sunt, a spune lucrurilor pe nume înseamnă să jignești Regimul în care realitatea este o pretenție, sau în care Exteriorul este un scop rupt de mijloace și Interiorul este un mijloc rupt de scopuri. Acum, dacă arăt ca Napoleon și mă simt ca Napoleon, trebuie să fiu Napoleon.
Elita cunoașterii plutește într-o utopie internațională managerială, corporativă, fără granițe, deoarece cunoașterea transcende toate granițele, pe când cultura, simțul comunității și al istoriei ei, alături de preocupările legate de afacerile locale sunt, prin natura lor, parohiale.
Toate astea se întâmplă mulțumită conceptului legal, artificial, inventat și dubios de „proprietate intelectuală”. Acum, chiar și scrierile unor creatori care au murit de decenii continuă să fie controlate de moștenitorii lor cu un monopol creat de guvern, cu privire la folosirea unor anumite combinații de cuvinte. De altfel, acest lucru s-a dovedit a fi foarte profitabil.
Dacă ceea ce este oferit este un împrumut, atunci Grecia nu îl poate accepta. Un împrumut ar însemna că British Museum nu numai ca are în posesie marmura, dar că o și deține. Dacă le ai în posesie, le deții. Dar Grecia nu recunoaște ceea ce muzeul nu are: proprietatea marmurei.