Onest vorbind, cred că nu se poate face nimic în fața avalanșei tehnologice – nu toată benefică dezvoltării umane. Dar măcar aceia dintre noi care nu ne-am lăsat prinși complet în mrejele ei să ne gândim că există nenumărate lucruri frumoase perceptibile cu cele cinci simțuri cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Să le mai folosim din când în când!
Citind aceste rânduri, unii dintre voi ar putea crede că socializarea în aceste tipare înseamnă de fapt un corset, un pat al lui Procust care exclude, pur și simplu, plăcerea întâlnirilor. Nu. E vorba doar de măsură, de stăpânire de sine, de diferența între omul educat, superior și cel prea apropiat de regnul animal.
Seriozitatea cu care România „burgheză” a privit învățătura a dat roade; numărul celor străini de un meșteșug, de o îndeletnicire oarecare era în continuă scădere. A existat o rețetă anume de educare în sens larg? Totul a mers fără cusur? Ar fi nerealist să afirmăm așa ceva. Gradul de școlarizare a rămas modest până după Al Doilea Război Mondial, dar cei care apucaseră să învețe au fost obligați s-o facă serios.