Dar… în opinia mea, nu-i suficient ca artistul plastic să acumuleze cunoștințe și practici muzicale, nici măcar o bază masivă de acumulări generale. Doar pentru un interes izolat, unic… Un mare artist – sau măcar un artist (foarte) bun – trebuie să fie întreprinzător, curios din fire! 

Atras de necunoscut, să se arunce în vâltorile aventurilor, pentru care n-a fost „preparat” și/sau pregătit în prealabil. Să se afunde prin labirinturi, care-l supun și obligă căutării – și găsirii – unor soluții vitale. Ba chiar să caute, să scormonească după „probleme” dificile, care-i impun obținerea unor soluții îndrăznețe, originale, având ca țintă frumosul, sublimul….

Dar și logice, profunde, totodată!

Nu axate – admirativ și interesat – pe anomalii la modă… Pe bizarerii, vulgarități, obscenități, mâzgăleli grosolane, distrate, copilărești… Pe efemer, scabros, vandalism…

În concluzie: doar EFECTE, nu substanță, profunzime, nemurire! Justificate, scuzate și explicate de unii pseudo-critici și/sau așa-ziși cunoscători (de fapt cotrobăitori) în „d-ale artei”, axată pe barbarismul-„trend” și derivată de prin mahalalele involutive ale societății de consum!…

Și, revenind la „TITLUL muzical” de mai sus, vă dezvălui că am studiat-o vârtos și prelung. Vreo 9 ani la pian – încă de prin copilărie – apoi, ghidat educativ de fabuloșii mei părinți, continuându-mi educația muzical-teoretică. Dar și – mai ales – prin participări-„abonate” săptămânal tot de (și alături de) dragii mei părinți, la Operă.

Urmând o lungă perioadă – a studenției – în cadrul căreia am beneficiat de un excepțional program rezervat nouă, studenților (din cele trei domenii ale artei), de intrare gratuită la Ateneul Român, pentru a ne delecta cu repetițiile-generale – în fiece sâmbătă – ale concertelor duminicale, care urmau.

Dacă mai adaug cei 20 de ani de activitate newyorkeză, capitala mondială a muzicii din mai toate domeniile, cred că deja ați înțeles de ce mai toți criticii care au analizat – de-a lungul veacurilor – arta mea, au ajuns la concluzia că reușesc să transmit chiar și cele mai violente și/sau îndrăznețe idei, într-un mod armonios, plăcut-muzical!

Iar temperamentul meu vulcanic mi-a zgândărit mai mereu ambiția, veleitățile subconștiente, nefinalizate, gustul riscului „nesăbuit”, sfidarea obstacolelor imaginate!… Dintotdeauna mi-a plăcut să-mi stârnesc – sado/masochistic (?) – pofta intimă, de a-mi pune la cele mai grele încercări potențialul sau limitele creative.

Cu toate că, în cele din urmă, cum nu se poate mai banal – recunosc – alegerea căii și a mijloacelor tehnice de exprimare, mi-au putut fi „dictate” de însăși ideea simbolică pe care am dorit s-o exprim!

…Toate acestea, deși „civilizația” actuală – robotizată – nu are „de” a face și nici „ce” face cu astfel de indivizi, specimene deranjante, deconcertante. O lume care devine – pe zi ce trece – și mai grăbită, specializată, insensibilă, inumană… până la feroce.

 

Ilustrații realizate de Devis Grebu

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Devis Grebu s-a născut în România și a studiat pictura la Academia de Arte Plastice din București. În 1964 a emigrat, iar începând cu anii ’70 s-a stabilit în Franța, unde a și dobândit cetățenie franceză. S-a mutat la New York în 1984, unde a locuit o perioadă de mai bine de 10 ani. În 1998 se va întoarce în Franța înainte să revină în România, unde va locui începând cu 2001. Va reveni în Franța, țara sa adoptivă, începând cu 2012, din cauza turbulențelor politice și legislative ale guvernului României de la acea vreme.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.