ARTA este un filtru prin care lumea înconjurătoare este transformată de către artist, uneltele sale fiind elemente ale propriei experiențe și ale percepțiilor care modelează subiectiv răspunsurile sale către acea lume.

ARTA – atât ca „proces” sau ca „produs” – este o revizuire a realității. Scopul său este de a ajuta privitorii să „vadă” ceea ce nu văzuseră până atunci, să-i facă să reflecteze asupra celor ce văd, să-i îndemne să cugete în urma celor văzute… prin intermediul artistului, adică al artei.

Eu am avut un profesor excepțional (la secția de pictură, unde mi-am desăvârșit studiile universitare), regretatul Catul Bogdan (RIP). El m-a învățat – artistic – secretul „griurilor-colorate”. Din care cauză – folosindu-le – criticii de artă care mi-au urmărit și studiat evoluția, au constatat că – astfel – eu pot transmite mesaje extrem de violente, prin mijloace armonioase, sofisticate. Chiar s-ar putea ca impresiile mele despre „viață” să le reflectez creativ prin contrastul dintre violențele ideatice față de sensibilitatea transmiterii lor. Iar folosirea atâtor mijloace estetice pentru a le exprima m-a condus și împins către refuzul „specializării”. Care devine – pe parcurs, folosită de „unii” (celebrități, la modă) fără limită – atât de repetitivă, banală, plictisitoare…

Într-un cuvânt: manieristă!

În schimb, pe mine fiecare tehnică estetică mă interesează, intrigă, atrage… Fiind de-a dreptul stimulat să le explor, parcurg, încerc, învăț. Eventual să le și combin. Desigur, din cauza temperamentului meu, turmentat, nesățios, provocator al permanentului gust pentru risc, aventură… Totusi, recunosc că – în general – alegerea mediului specific depinde mai cu seamă de ideea și spațiul în cadrul căruia doresc s-o încadrez. Dar, în cele din urmă – și, în definitiv – ce anume-mi generează emoția și admirația este alianța spontaneității cu sinceritatea, printr-o surprinzătoare armonie.

Adică STILUL! Care cred că este unica traiectorie prin care un/o individ/ă se debarasează de toate elementele constitutiv-neesențiale, obstrucționându-i viziunea. Este rezultatul unei „magice” combinații a culturii generale cu vocația.

Căci cultura generală, adică studiile + experiența proprie, deschid și apoi măresc orizontul imaginației, înlesnind folosirea bogată a „vocabularului”. Nu cel literar, ci cel estetic, întru descoperirea unei realități supra-dimensionate. Este substanța nutritivă pe care o găzduim în adâncurile ego-ului…

Și cred că vocația pornește așa, fiind lansată odată cu darul personal al unui mod specific de exprimare, dar… nu se poate dezvolta fără tenacitate și efort constant, pentru a obține măiestria specificității uneltelor tehnice. La toate aceste elemente esențiale trebuie adăugate sensibilitatea, temperamentul și ținta finală.

În ceea ce mă priveste, n-am încercat vreodată să apar, să mă comport și/sau să-mi exprim creațiile în mod ostentativ-original, din moment ce eu cred că originalitatea nu trebuie să fie o țintă în sine. Această particularitate este, de fapt, rezultatul și recompensa firească, după străbaterea acestui lung și dificil efort.

Pentru ca, în sfârșit – precum Henry Miller a scris – să-mi pot auzi, dar – mai ales, asculta „…sunetul propriei mele voci…”.

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Devis Grebu s-a născut în România și a studiat pictura la Academia de Arte Plastice din București. În 1964 a emigrat, iar începând cu anii ’70 s-a stabilit în Franța, unde a și dobândit cetățenie franceză. S-a mutat la New York în 1984, unde a locuit o perioadă de mai bine de 10 ani. În 1998 se va întoarce în Franța înainte să revină în România, unde va locui începând cu 2001. Va reveni în Franța, țara sa adoptivă, începând cu 2012, din cauza turbulențelor politice și legislative ale guvernului României de la acea vreme.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.