Geneză

Paul Krause: Continuitate, Simbolism și Logos în Prologul Evangheliei lui Ioan

Prologul ce deschide Evanghelia lui Ioan este poetic, bogat și complicat din punct de vedere teologic, ca atare insuflând textului un simbolism și un imaginar de-asemenea bogate. Declarația „La început era Cuvântul… în El era viața și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:1-5) capătă o dublă continuitate de partea intenției auctoriale. În primul rând, asocierea Cuvântului (Iisus Hristos) cu lumina datează încă din Geneză 1 și, ca atare, constituie o legătură textuală între Scripturile Ebraice și ce va fi devenit noul corpus emergent al Noului Testament. În plus, declarația că în Cuvânt erau „viața și că viața era lumina oamenilor” constituie la rându-i o legătură între lumea transcendentă și universul fenomenologic – prin urmare legând viața autentică sau înflorirea de transcendență, prin încarnarea lui Iisus Hristos.

Sfântul Grigore de Nyssa și cei doi arbori edenici

În loc să se întărească în contemplarea Înțelepciunii divine manifestate în diversitatea creaturilor ale căror rațiuni profunde Adam trebuia să le cunoască, îndemnat de Eva – înșelată, la rândul ei, de șarpele folosit ca agent secret de diavol – el va înlocui contemplația supranaturală cu actul unei cunoașteri bazate predominant pe simțuri și orientată, în exclusivitate, de teribilul binom plăcere-durere care pare a fi devenit unicul sens al existenței umane.