Mesajul estetic, sublim colorat, pe care nemuritorul Gauguin ni l-a transmis prin pictura sa „codată” („De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?”), m-a scufundat – fără îndoială alături de mulți alți „frământați” – în străfundurile orbecăielilor mișunate de scrupule.

Tot bagajul meu spiritual l-am căpătat, din copilărie până la adolescență, de la părinți cu totul deosebiți, excepționali. Am fost obișnuit, de mic, cu traiul în libertate, dar pe bază de principii morale. Pentru mine arta plastică – ca țintă – n-a fost o alegere, ci un dar năvalnic, de nestăvilit. Indiferent de vremuri o aveam în sânge. Vocația pornește odată cu deosebitul dar personal pentru un mod de expresie. Este un paradox dulce/amar care-mi șoptește, pe de-o parte: „totu-i pierdut!…”, iar pe de alta: „totu-i promițător… deoarece simt mereu în mine o poftă de dragoste, de bucurii și voioșie, de viață…!” Iar amărăciunea-mi instinctivă, protectoare, nu egalează ma joie de vivre, căci dacă întorc „lumea” cu josu-n-sus, îmi pot permite o privire proaspătă, resuscitantă, față de aceste aparente contradicții.

Vorba aceea: „o filosofie vizuală a vieții”. Astfel mi-au caracterizat și definit creațiile vizuale mulți dintre admiratorii critici de artă. Chiar așa, căci cred că sunt unul care privește mereu împrejur la realitățile care șchioapătă penibil, dureros, cu ochi-critici și dorința de a interveni, sperând că – „tratându-le” estetic –, le voi repara, redresa, schimba, îmbunătăți.

Ca atare îmi iau mereu elanul simbolic de pe trambulina experienței proprii și a cunoștintelor acumulate prin studii complexe, aprofundate – numite „cultură generală” (atât de disprețuită și chiar hulită în ziua de astăzi), completate cu o curiozitate infantilă de descoperitor aventurier.

Armonia – atât a culorilor, cțt și a esențialei compoziții picturale – le-am „moștenit” prin intense și îndelungate studii muzicale din copilărie și adolescență, urmate de o educație muzicală complexă, de-a lungul anilor, îndrumat și alături de părinții mei.

Iar cel/cea care se află pentru prima oară în fața oricărei creații semnată de mine ar trebui să știe că, începand cu părăsirea Romaniei – în 1964 – am schimbat cam o dată la zece ani țara de reședință, acumulând pe parcurs tot atâtea influențe, în straturi. Consider, totuși, că înainte de toate m-am format – ca om și ca artist plastic – în atmosfera, climatul, peisajele, relațiile personale, cultura și tradițiile țării în care m-am născut. Pe care am fost forțat s-o părăsesc din cauza insuportabilului și nocivului regim criminal-comunist. Dar, până la „evadare”, studiile de cultură generală, educația muzicală și cea artistic-plastică le-am căpătat prin instituții de învățământ excelente, de înalt nivel, care nu numai că m-au consolidat inițial, temeinic, dar m-au și ajutat, stimulându-mi elanurile instinctive: imaginația debordantă și atracția către atâtea domenii variate de exprimare artistică, ale căror specificități nu le studiasem, evitând implicit „specializarea” monotonă, repetitivă, manieristă.

În plus, umorul meu nativ, cultivat, sprijinit și impulsionat de tatăl meu, m-a ajutat – și „obligat” – la rându-i să devin un neînduplecat critic-satiric al involuției societății moderne, actuale. Aspectul satiric/ucigător al umorului meu presărat prin activitatea publicistică este, implicit, o reflectare a dezgustului pe care-l resimt față de orice contact cu automatizarea robotică a inteligenței generațiilor actuale.

Dar să nu uit extraordinarul folclor românesc – în opinia mea este cel mai bogat, divers, profund, imaginativ, virtuoz din toate folclorurile planetei – care și-a pus, fără îndoială, pecetea pe foamea mea de autenticitate, prospețime și diversitate, rezumând ceea ce pot pretinde că a devenit „stilul” meu.

În concluzie, cred că arta – cea adevărată, sinceră, firească, adică de calitate – trebuie să reacționeze estetic-virulent și cât mai convingător în fata superficialității generațiilor actuale, din ce în ce mai tinere.

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Devis Grebu s-a născut în România și a studiat pictura la Academia de Arte Plastice din București. În 1964 a emigrat, iar începând cu anii ’70 s-a stabilit în Franța, unde a și dobândit cetățenie franceză. S-a mutat la New York în 1984, unde a locuit o perioadă de mai bine de 10 ani. În 1998 se va întoarce în Franța înainte să revină în România, unde va locui începând cu 2001. Va reveni în Franța, țara sa adoptivă, începând cu 2012, din cauza turbulențelor politice și legislative ale guvernului României de la acea vreme.

2 comentarii la „O poveste a vieții mele”

  1. Colegi SYNTOPICI,, am încercat – eu, ca autor al acestei postàri – sà-i ràspund, càlduros si original, cum i se cuvenea, comentatorului de mai sus…Dar, n-am reusit, càci avetzi p-aici defectziuni si etape prea robotice pentru neuronii mei, prea geniali!

  2. Foarte interesanta viata ta Devis! Nu cred ca ai avut vreodata momente de plictiseala! Sanatate si multa creativitate iti doresc!

Răspundeți către DEVIS GREBU Anulează răspunsul

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.