PS Ignatie al Hușilor

În data de 5 octombrie 2017 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop al Huşilor şi întronizat în data de 22 octombrie același an.
A urmat cursurile Colegiului „Mihai Eminescu” din Topliţa, jud. Harghita (1991-1992), ale Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” Alba Iulia (1992-1997) şi ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia (1997-2001). După un stagiu de cercetare bibliografică la Mănăstirea benedictină En Calcat, Franţa (1998), şi-a continuat formarea profesională la cursurile de Master organizate la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia (2003-2005), pe care le-a încheiat cu disertaţia: Teologia persoanei în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae. O incursiune în teologia patristică şi contemporană (Alba Iulia, 2005).
A fost admis la cursurile doctorale de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu, specializarea Patrologie şi Literatură Postpatristică, sub îndrumarea ştiinţifică a arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu (2001-2007). Studiile doctorale au fost continuate la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” din cadrul Universităţii Bucureşti, sub îndrumarea ştiinţifică a diac. prof. univ. dr. Ioan Caraza (2007-2011), sub a cărui conducere magistrală a întocmit şi susţinut public teza de doctorat: Sfântul Grigorie Palama şi doctrina despre energiile necreate (Bucureşti, 15 martie, 2011).
Între anii 2003-2004 a urmat cursuri de limba neogreacă la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Atena, Grecia, iar între anii 2004-2005 cursuri de limba greacă veche, în cadrul aceleiași instituții.
Studiile publicate şi cercetările întreprinse îl recomandă ca pasionat al Teologiei patristice a secolului al XIV-lea, Teologiei persoanei – antecedente patristice şi reverberaţii contemporane, Raportului dintre Teologie şi Filosofie în lumea răsăriteană, Tradiţiei isihastă în variantă bizantină şi românească.
Invitați

Episcopul Ignatie al Hușilor despre secularizare

Extinzând şi generalizând, putem spune că orice formă inadecvată de exhibare a faptului religios şi vânturarea lui în spaţiul public constituie o formă de secularizare din interior. Printr-o asemenea atitudine poţi deveni, ca om credincios, cu tot cu valorile pe care le împărtăşeşti, batjocura lumii. Aici aş detecta secularizarea ca un „miracol pe dos”, pentru că impune o anumite exigenţă morală în rândul clerului care pactează cu duhul decăzut al lumii imorale.