Fiat libertas et veritas et pereat injustitia

Papa, Rusia, genocidul și marele pariu moral

Chiar crede Papa că a lăsa criminalilor și violatorilor ușa deschisă protejează victimele lor? Chiar crede Suveranul Pontif că ultimii 150 de ani de istorie sunt mai importanți cu „neutralitatea” lor, decât a spune realității pe nume și a adopta o poziție morală clară și lipsită de echivoc? Nu realizează că el și Biserica Catolică riscă să devină complice la genocid?

Resorturile degradării democrației și mecanismul crizei morale și politice

Așa se explică și de ce, ajutați de o parte mare, temeinic nivelată a presei, destui oameni care nu se cred capabili să gândească și cu propriul cap, nu doar cu al mai-marilor sau al tembeliziunilor nu mai reușesc să iasă dintr-o veritabilă depresie, angoasă, nevroză sau psihoză în masă, care-i determină să ceară autorităților măsuri din ce în ce mai contondente în contra nonconformiștilor.

E nevoie de un autentic partid liberal-conservator?

A sta cu mâinile în sân nu este o opțiune viabilă. Ce va trebui făcut? Va trebui să i se spună povestea. Iar apoi va trebui transpusă în realitate. Va fi de recunoscut că există universalii, iar prima dintre ele este bunul Dumnezeu. Cât timp nu vom realiza și afirma clar și răspicat că suntem creația lui D-zeu, și nu rezultatul unui hazard materialist hiperorganizat, nu vom reuși nimic.

Țara care-și uită fiii – la 40 de ani de la uciderea lui Noël Bernard

Îl ardea iubirea de țară. Dar știa să-și țină patriotismul în frâu. Îl ajutau bunul simț, educația, logica, inteligența, înțelepciunea, rațiunea. Susținut de ele, Noël Bernard n-a lăsat ca dragostea să i se altereze și să i se transforme în fanatism, să-i prefacă fructele cele mai prețioase, repunerile în drept […]

Metamorfoza papei și nevoia europenilor de reazem

Căci, psihologic, însinguratul om postmodern e „copilul ploii”. Are, desigur, dreptul la ateism sau agnosticism și dispune de o alcătuire economică, socială și instituțională care-i permite, adesea, să-și ignore multă vreme credința, religia, tradiția. În crize, însă, panica nu-l ocolește. Dar antidotul ei s-a-ndepărtat. Omul postmodern pare a nu mai avea acces la ce i-ar fi de cea mai mare trebuință atunci când realitatea dură se răzbună pe ignorarea ei, agitându-i în față nemilos cruntul spectru al morții.

Procesul Rittenhouse și partidele-biserici milenariste

Ideologiile nu țin nici azi seama de realități. Iar doctrinarii lor au potențialul de a fi la fel de necruțători ca în „Demonii” lui Dostoievski. Nu tolerează contraziceri ale narativului propriu. Orice incident violent de peste ocean amplifică invariabil marile patimi și pasiuni, întărind propensiunea universală către fanatism de tip religios și tot mai virulent extremism.