Ovidiu Cristian Suătean

Suătean Ovidiu Cristian este student al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, urmând programul de licență în Istorie. Interesele sale se leagă de istorie medievală, premodernă și modernă, vizând și aspecte de istorie contemporană. Pe lângă temele de istorie politică, caută să abordeze teme de istorie socială, culturală, a știrilor și cea a elitelor, încercând să găsească noi perspective și metode interpretative în cercetarea istoriei.
A obținut burse din partea statului român datorită activității academice în cadrul olimpiadelor, concursurilor și comunicărilor științifice. A publicat mai multe articole științifice, printre care se numără și „Proiectele de țară ale României, între majestăți și tovarăși”, Revista Memoria, nr. 119, 2/2022.

„Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul?”, de Graham Allison

În ultima perioadă, relațiile dintre China și Statele Unite au atras din nou atenția opiniei publice internaționale. Deși joacă un rol important în noua ordine politică mondială, China preferă să acționeze discret, într-un contrast evident cu prezența constantă și vizibilă a Statelor Unite în politica internațională din ultimele luni.