România are o problemă generalizată cu termenii mari folosiți ca să acopere practici slabe. „Socializarea” copiilor este un astfel de paravan lingvistic. Aceasta dă impresia de modernitate și relaxează responsabilitatea. Dar realitatea, atunci când o privești cu mintea unui cercetător, e simplă: dezvoltarea socio-emoțională este antrenament intenționat, iterativ, adaptat copilului. Fără adulți care să ghideze, să medieze și să asigure siguranța emoțională, punem doar copii alături de copii și sperăm că statisticile vor compensa.