Vocația astăzi

Ce mai putem spune azi despre vocație?

Concluzia acestor considerații este că, dacă la întrebarea „De unde știm că domeniul x este vocația noastră?” aveam până acum un răspuns dat de sistemele religioase de referință și de încredințarea divină, contextul în care ne aflăm în prezent este unul în care pilonii normativi care susțineau noțiunea de vocație s-au surpat, iar tot ce a rămas este o umbră palidă a procedurilor, comportamentelor și dorințelor.

A-ți căuta vocația înseamnă a te cunoaște fără complezență

Cred că a-ți căuta vocația înseamnă a te cunoaște fără complezență: trebuie să fii capabil de introspecție și obiectivare, de trasarea propriilor limite – dacă vrei să le depășești – dar și de înțelepciunea care te face să accepți, încă de tânăr, că nu poți face orice, după bunul plac, ci doar acele operațiuni pentru care ai dobândit o competență efectivă.

Vocația este direct legată de sistemul de valori asumat

A-ți găsi vocația înseamnă în primul rând a fi descoperit și a-ți fi însușit o perspectivă coerentă asupra existenței, o anumită concepție despre lume și viață („worldview”), care să genereze un sistem de valori bine definite. A-ți urma vocația înseamnă a urma acest sistem de valori, a-l pune în practica vieții de zi cu zi. De abia acum intrăm în teritoriul funcțional al utilizării corecte a înzestrărilor naturale, a capacităților și a înclinațiilor personale de tot felul.

Dacă nu are voință, atunci se va lăsa risipit

E foarte posibil ca viața să ne arate după o vreme că aveam cu totul altă vocație decât cea despre care am fost convinși că o aveam multă vreme. A sta întru deschisul vieții, pe linia de libertate, permite și o eventuală evoluție a vocației proprii, o dezvoltare în sens propriu, prin care, după ce ai prins ce era de prins la un anumit nivel, ajungi la un alt nivel, la o altă perspectivă și vezi că poți și altceva.