Pentru a înţelege misterele fiinţelor fantastice din vechile mituri și legende, biologia și paleontologia nu ne pot ajuta prea mult. Ceea ce ne lipsește este o perspectivă amplă și, pe cât posibil, completă, asupra mutaţiei, a involuției suferite de aparatul cognitiv uman, intelectul, de-a lungul mileniilor.
În loc să se întărească în contemplarea Înțelepciunii divine manifestate în diversitatea creaturilor ale căror rațiuni profunde Adam trebuia să le cunoască, îndemnat de Eva – înșelată, la rândul ei, de șarpele folosit ca agent secret de diavol – el va înlocui contemplația supranaturală cu actul unei cunoașteri bazate predominant pe simțuri și orientată, în exclusivitate, de teribilul binom plăcere-durere care pare a fi devenit unicul sens al existenței umane.
În mijlocul vârtejului iscat de pregătirile specifice sărbătorilor de iarnă este vital să ne reamintim esențialul. Dispunându-ne mințile prin rugăciune și smerită cugetare, spre a primi lumina care izvorăște din Sfintele Scripturi, ne străduim să pătrundem tâlcurile unui eveniment care a influențat decisiv istoria lumii.
În ciuda nuanţelor adăugate de Gilbert Ryle tabloului criticii aduse dualismului cartezian, concepţia sa a fost absorbită de curentul anilor ’50 considerat de Taylor Burge ca fiind vectorul principal al monismului materialist dominant în filosofia minţii din anii ’60. Astfel, ideea unui „univers cauzal închis”, care constă „în întregime în particule fizice şi câmpuri de forţe”, pare a fi consecinţa directă şi dezvoltarea ultimă a concepţiei lui Ryle.
Vom remarca existenţa unanimităţii referitoare la aceste similitudini structurale ale gnoseologiei carteziene şi diferitelor perspective cognitiviste actuale. Mai mult încă, dezvoltarea ciberneticii, apariţia computerelor şi a noţiunii de „inteligenţă artificială” (AI) sunt toate evenimente puse în seama influenţei exercitate în contextul filosofiei moderne de către René Descartes.
Dacă am vedea doar în concepția lui Descartes sursa computaționalismului post-umanist am greși. Gottfried Wilhelm von Leibniz este un alt autor care, de asemenea, a avut o contribuție semnificativă la conturarea unui cadru ideatic ce a permis nașterea și dezvoltarea viziunii – să-i zicem – „cybernetic-digitale” asupra omului.
Cele patru contribuţii pe care Tolkien le-a adus în peisajul atât de heteroclit al literaturii şi culturii contemporane reprezintă tot atâtea invitaţii pentru a deveni, fără prejudecăţi, pelerini prin Faërie. Păşind pe potecile fanteziei, avem prilejul de a ne redescoperi pe noi înşine, dincolo de mizeriile şi vicisitudinile zilnice. În fond, aceasta a fost una din dorinţele cele mai profunde ale lui Tolkien, „cel veşnic verde”.
Ion Creangă este un spirit modern care a contribuit în felul său propriu la secularizarea valorilor creştine. Pentru a proba această ipoteză vom focaliza o singură creaţie a autorului: Ivan Turbincă. În ciuda aparenţelor oarecum vulgare, calitatea spirituală spirituală a eroului eponim îl apropie de măsura vagabodului mistic descris în Mărturisirea unui pelerin.