Este dificil să păstrăm pacea în vremurile pe care le trăim. Bombardați de știri, cuprinși de grijile vieții, îmbuibați în frică și deznădejde, tindem să uităm de pace, sau cel puțin să o vedem ca pe un ideal imposibil de atins. Chiar și așa, în vremuri dificile, ne putem întoarce oricând la antici, pentru a primi un răspuns cu privire la tulburările noastre. Astfel, pacea poate avea atât o interpretare socială, cât și una individuală. Din punct de vedere social, pacea poate fi, de pildă, o stare de bună înțelegere între popoare. Din punct de vedere individual, pace poate fi orice ne relaxează sau orice ne aduce liniște sufletească. În rândurile ce urmează voi prezenta câteva idei cu privire la pace, atât cea individuală-sufletească, cât și cea socială, în viziunea filosofilor antici.

În Grecia antică, ideea de pace era legată de Vârsta de Aur a umanității, în care muritorii trăiau ca niște zei, fără să știe niciodată durerea sau truda, fericiți întotdeauna. Se spune că atunci când acești oameni au murit, s-au transformat în daimoni. Mai mult, mitologia greacă prezintă o zeiță numită Eirene, care simbolizează pacea și care făcea parte din triada pace-dreptate-ordine. Grecii credeau că, odată ce oamenii își însușesc aceste atribute, pot trăi o viață fericită.

Există mai multe teorii cu privire la modul în care au luat naștere miturile, însă una dintre cele mai plauzibile este cea care susține faptul că apariția miturilor are legătură cu dorința oamenilor de a-și explica anumite fenomene sau evenimente istorice. Adică, din cauză că nu exista o explicație rațională pentru anumite fenomene și fiind îngrijorați de necunoscut, oamenii antichității au creat mituri care să îi liniștească. Astfel, una dintre cele mai vechi practici pe care le-au avut pentru a combate neliniștea a fost încercarea de a oferi o explicație situației, adeseori prin apelul la creativitate. Așadar, un leac împotriva îngrijorării este rezolvarea acesteia prin intermediul explicațiilor sau al stimulării creativității.

În continuare, aș vrea să amintesc de „pacea socratică”, pentru a exemplifica un mod de a practica pacea interioară, chiar și în momentele dificile ale vieții. În dialogul Criton, Platon ni-l prezintă pe Socrate după proces, condamnat, întemnițat, așteptându-și moartea. Criton, un tovarăș de-al său, îi propune să îl scape din temniță și să îl ajute să părăsească pământurile patriei, în care, desigur, nu ar fi putut să rămână. Acesta îi explică mai apoi că, dacă el nu i-ar propune aceste lucruri, ar fi considerat un prieten fals de către ceilalți cetățeni. Socrate, ascultând planul prietenului său și îngrijorarea acestuia, își păstrează calmul și îl refuză. Fiind întrebat de ce a luat această decizie și cum de este așa de liniștit în așteptarea morții, filosoful îi răspunde lui Criton că i-ar fi imposibil să aleagă altceva, pentru că nu și-ar respecta principiile. Apoi, îi explică faptul că, dacă îți respecți principiile și îți folosești rațiunea, îți poți păstra pacea sufletească în orice situație. Un lucru foarte interesant în ceea ce-l privește pe Socrate este faptul că acesta a menționat de mai multe ori că este îndrumat de un daimon. Dacă ar fi să acceptăm mitul conform căruia daimonul este doar duhul linștit al oamenilor din Vârsta de Aur, atunci am ajunge la concluzia că daimonul însuși reprezintă ideea de pace, dreptate și ordine. Așadar, dialogul acesta nu ne învață că în fața morții trebuie să ne găsim liniștea, nici să recunoaștem când suntem învinși, ci că, atâta timp cât trăiești conform principiilor tale și te folosești de rațiune, nu vei avea de ce să fii neliniștit.

Pe de altă parte, Seneca afirmă că „binele absolut al naturii este cuprins în pacea corpului și a sufletului”. Astfel, unul dintre obiectivele vieții este păstrarea păcii interioare. În scrisorile sale, Seneca reușește să găsească motive de pace în perioadele tumultoase ale prietenilor săi, pentru a-i ajuta să le depășească. Spre exemplu, în Consolatio ad Marciam, încercând să readucă pacea în sufletul unei femei chinuite de moartea fiului său, acesta vine cu îndemnuri precum faptul că îndurerarea prea îndelungată pentru cei morți poate deveni o maladie fără niciun folos, care ne întunecă viața, sau că pentru a avea liniște, nu ar trebui să ne pedepsim singuri, asemenea unor conducători nemiloși, ci să avem mai multă îngăduință. Mai mult, Seneca susține că trebuie să prețuim momentele vieții, știind că aceia care au plecat dintre noi sunt fericiți și au aflat deja ce noi cu ardoare căutăm – pacea. În plus, acesta este de părere că rațiunea este cea care ne poate de fapt salva din multe situații tumultoase din viața de zi cu zi. Așadar, pentru a obține pacea, Seneca ne îndeamnă să ne analizăm faptele, să fim mai îngăduitori cu noi și să ne folosim de rațiune.

Epictet, asemenea lui Seneca, ne îndeamnă să reflectăm asupra propriei persoane, pentru a descoperi adevărata cauză a neliniștii. Ne aduce aminte să fim atenți la noi înșine în orice situație ne-am afla, pentru a ne păstra pacea interioară: „atenția toată să fie îndreptată asupra minții”. Explicând această idee, Epictet susține îmbogățirea și lucrarea minții, pentru ca aceasta să ne fie un tovarăș bun în vremuri dificile. Iată pacea la Epictet: autocontrolul dobândit prin disciplină și o minte lucrată.

Marcus Aurelius, așa cum reiese din jurnalul său, Gânduri către sine însuși, folosea anumite „tehnici ale sinelui” pentru a obține pacea. Dintre aceste tehnici amintim examinarea de conștiință, meditația asupra condiției umane, terapia pasiunilor, stăpânirea de sine și îndepărtarea datoriilor. Astfel, în concepția lui Marcus Aurelius, un exercițiu pe care l-am putea face în primă instanță pentru a dobândi pacea sufletească ar fi cercetarea propriei persoane, pentru a vedea ce anume ne aduce neliniște cu adevărat. Apoi, prin intermediul lecturii, putem ajunge la un stadiu de așezare. În plus, atenția, stăpânirea de sine și indiferența față de lucrurile lipsite de importanță ne pot ajuta să îl păstrăm. El considera că îndeplinirea acestor exerciții după un program bine stabilit poate transforma în mod profund orice individ, adică poate schimba modul în care acesta se percepe pe sine și în care percepe lumea. În lucrarea lui se pune accent și pe termenul oikeosis. Una dintre traducerile acestui termen este „conștiință de sine”. Cuvântul desemnează un principiu al școlii stoice, care constă în general în trei exerciții practice pe care trebuie să le faci pentru a trăi o viață fericită: dragostea de sine, conștiința de sine și autoconservarea. Așadar, Marcus Aurelius, dincolo de un sistem filosofic, prezintă un sistem de exerciții care își propune să schimbe viața omului în întregime, începând dinlăuntrul acestuia, de la minte și suflet, spre exterior, la activitățile din viața de zi cu zi, deci de la esență la aparență. Astfel, mai mult decât ceva pur teoretic, el propune exerciții practice care, din fericire, nu au rămas uitate în trecut, ci au ajuns până în lumea contemporană. Spre exemplu, există aplicații pentru dezvoltare personală sau pentru ghidare filosofică (precum stoic.) care preiau aceste exericiții și învățături și le prezintă sub forma unui program zilnic, pe care orice om și-l poate însuși, pentru obținerea păcii și întărirea minții.

În ceea ce privește pacea socială, aceasta a fost controlată încă din perioada antichității prin adoptarea și impunerea unor legi care să stabilizeze viața în cetate sau, la dimensiuni și mai mari, în Imperiu. De acestea ne folosim încă în zilele noastre. Noțiunile și principiile dreptului roman s-au păstrat de-a lungul veacurilor, punându-și amprenta asupra evoluției generale a ideilor și instituțiilor juridice. Astfel, dreptul roman constituie un punct de pornire în procesul construirii codurilor legislative moderne. Niciuna dintre legislațiile antice nu a perfecționat atât de precis și sistematic dreptul, încât regulile acestuia să poată rezista trecerii timpului. În ceea ce privește menținerea păcii sociale, încă din Imperiul Roman avem legi cu privire la familie, posesiune şi proprietate sau moşteniri şi testamente. Așadar, din punct de vedere social, Antichitatea ne-a lăsat una dintre cele mai imortante moșteniri: cea a orânduirii sociale, în scopul menținerii păcii, sub forma dreptului roman.

Până acum, am prezentat atât moduri în care pacea interioară poate fi păstrată și chiar obținută în viziunea filosofilor antici, cât și moștenirea dreptului roman și rolul său în atingerea păcii sociale. Cu toate acestea, am tratat prea puțin subiectul tulburării. Unii ar descrie tulburarea ca pe o stare neplăcută de agitație, de frică sau ar asocia-o unui necaz. În orice caz, tulburarea nu este o stare pe care ne-o dorim și de cele mai multe ori vrem să scăpăm cât mai repede de aceasta. Chiar și așa, adesea, nu reușim să ne eliberăm de tulburare sau, chiar din contră, ajungem să ne afundăm și mai tare în problemele pe care le avem. Ca oameni, suntem ființe încercate și tulburate, anxioase și temătoare. Totuși, este incredibil că avem puterea de a ne ridica singuri din aceste stări și este absolut remarcabil că putem să ne bucurăm de perioade de pace. Însă găsirea ei presupune, în primul rând, o căutare. Tulburarea sufletească vine odată cu instabilitatea ostenitoare a minții și a sufletului nostru. De aceea, asemenea exercițiilor fizice, exercițiile filosofice fac mai mult decât să ne ajute într-o anumită situație; ele ne ajută să ne formăm deprinderi, ne întăresc sufletul, astfel încât, în momentele de nevoie, atunci când tulburările și tumultul lumii de afară bat la poartă, să putem să ne găsim liniștea și pacea.

 

Imagine: Laurent de la Hyre, „The Kiss of Peace and Justice” (1654); Sursa: Wikimedia Commons

image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Ioana Macrina Cotos-Jinga este studentă la Facultatea de Litere, specializarea limbi clasice, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A lucrat ca librar, consultant media și a predat engleză. Pe lângă pasiunea sa pentru literatură, limbi străine (clasice și moderne), filosofie, teologie, istorie, psihologie și drept, se destinde cu umorul și muzica.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.