Un articol de Alan Jern pentru Psyche, Aeon

Articol original: Effective altruism is logical, but too unnatural to catch on

 

Dacă te-ai afla într-o clădire în flăcări și ai fi obligat să alegi între a salva viața unui copil sau o pictură a lui Picasso care valorează milioane de dolari, ce ai face? Dacă îți dorești într-adevăr să salvezi cât mai multe vieți posibil, filozoful William MacAskill – associate professor la Universitatea din Oxford și cofondator al „mișcării altruismului eficace” – consideră că ar trebui să salvezi pictura lui Picasso. De ce? Deoarece ai putea mai apoi să o vinzi și să donezi banii obținuți unor organizații caritabile care ar reuși, la rândul lor, să salveze viețile a mii de copii.

Dar probabil că nu ai putea să te convingi niciodată să faci asta. Mișcarea altruismului eficace, al cărei scop este ajutorarea celorlalți pe cât de mult și eficient este posibil, are o anumită logică incontestabilă. De ce nu a devenit, totuși, populară? Unul dintre motivele principale este că intră în contradicție cu moralitatea noastră umană profundă.

Toby Orb, filozof moral la Oxford și cofondator, împreună cu MacAskill, al uneia dintre primele organizații altruiste eficace, „Oferind tot ce putem” [Giving What We Can], a trecut și el prin această experiență. În 2015, acesta povestea pentru The Guardian că i-a fost destul de ușor să determine oameni să doneze mai mult organizațiilor caritabile, însă mult mai greu să îi convingă să renunțe la a oferi bani pentru acele cauze locale de care erau atașați, pentru a dona, în schimb, unor organizații caritabile mult mai „eficiente” – adică acele organizații care susțineau cauze mult mai îndepărtate, dar care ajutau mult mai multe persoane, deși acestea se aflau departe.

Pentru a ne face o idee mai bună despre ce înseamnă, de fapt, „donații mai eficiente”, o organizație caritabilă și de cercetare, GiveWell, ne prezintă o comparație izbitoare, în cadrul căreia se estimează că o organizație caritabilă internațională dedicată prevenirii și tratării malariei în țările în curs de dezvoltare salvează viața unui om la fiecare $2300 cheltuiți, în timp ce una dintre cele mai promițătoare organizații caritabile din SUA ce are ca scop educația copiilor cheltuiește $10000 sau mai mult pentru fiecare student, în fiecare an – nu pentru a salva vieți, ci pentru a îmbunătăți rezultatele academice.

Altruismul eficace are la bază un raționament provenind dintr-o filozofie etică numită utilitarism, ce presupune cântărirea costurilor și beneficiilor tuturor acțiunilor. Majoritatea oamenilor rezonează măcar puțin cu acest mod de gândire, după cum ne arată și răspunsurile date la clasica „problemă a troleului”, în care un troleu aflat în mișcare este pe cale de a călca cinci persoane, singurul mod de a le salva fiind apăsarea unui comutator, care va redirecționa troleul pe un traseu diferit, unde se află o singură persoană care va muri. Deoarece folosirea comutatorului ar salva, practic, cinci vieți, doar una singură fiind sacrificată, altruistul eficace susține că aceasta este soluția dilemei. Iar în majoritatea studiilor făcute pe această temă, oamenii susțin în general că și ei ar apăsa comutatorul. Dacă aplicăm exact aceeași logică donațiilor caritabile, atunci este justificat să îți donezi banii sau să îți dedici timpul acelei cauze care va avea cel mai mare impact pozitiv posibil.

Din moment ce oamenii sunt pregătiți să folosească comutatorul, de ce nu sunt pregătiți și să își optimizeze donațiile caritabile?

Se pare că indivizii nu sunt totuși utilitariști în sens strict. Sentimentele își fac de obicei apariția în momentul în care sunt luate astfel de decizii. Dacă problema troleului ar fi formulată puțin diferit și ni s-ar spune că pentru a salva cinci vieți trebuie să împingem pe cineva în fața troleului, omorându-l, foarte puțini oameni ar spune că ar face asta. Deși costurile (o viață pierdută) și beneficiile (cinci vieți salvate) sunt exact cele de mai înainte, este respingător să ne gândim că am putea forța pe cineva la moarte, iar aceste sentimente copleșesc judecata morală a majorității oamenilor.

Cercetările sugerează că emoțiile deformează judecățile oamenilor cu privire la donațiile caritabile. Să ne aplecăm asupra acestui experiment din 2018, condus de Jonathan Berman, associate professor de marketing la London Business School, în care sute de voluntari citeau despre o femeie care trebuia să decidă între două organizații caritabile cărora să le doneze – una mai puțin eficientă, dar de care se simțea atașată emoțional, deoarece ajuta persoanele străzii din comunitatea ei, iar cealaltă – mai eficientă, dar față de care nu avea niciun atașament emoțional, fiind dedicată hrănirii copiilor din Africa. Deși voluntarii recunoșteau că cea de-a doua organizație caritabilă era mai eficientă, credeau totuși că ar fi mai bine ca acea femeie să doneze pentru cauza față de care simțea un atașament emoțional.

Una dintre cele mai puternice surse ale acestor emoții de care se lovește utilitarismul și, prin urmare, și altruismul eficace, este loialitatea față de familie – fundamentul moralității umane. Altruismul eficace pledează pentru imparțialitate – a conferi tuturor vieților umane aceeași valoare. Principiul imparțialității este rezonabil și codificat în sistemele juridice ale multor țări. Însă, în deciziile noastre zilnice, mulți dintre noi fac excepții, spre exemplu atribuind o mai mare semnificațe morală membrilor familiilor noastre și prietenilor, mai degrabă decât străinilor, și concetățenilor noștri, decât celor care trăiesc în alte locuri.

Consecvența cu filozofia îmbrățișată în momentul în care legăturile familiale devin stringente reprezintă o provocare chiar și pentru cei mai mari adepți ai altruismului eficace. Spre exemplu, filozoful Peter Singer, profesor de bioetică la Princeton University, este un susținător proeminent al altruismului eficace, donându-și o parte semnificativă din venituri organizațiilor caritabile. Însă, atunci când a aflat că mama sa a fost diagnosticată cu Alzheimer, a cheltuit sume imense de bani pentru îngrijirea sa – bani care ar fi putut fi probabil cheltuiți mult mai eficient pentru a îmbunătăți viețile mai multor oameni din lumea aceasta.

Comportamente precum cel al lui Singer l-au motivat pe Ryan McManus, student la doctorat în psihologie la Boston College, și pe colegii săi să examineze modul în care relațiile familiale se impun asupra simțului nostru al obligației morale. Aceștia au descoperit că voluntarii care au participat la studiu au evaluat o persoană ipotetică ce ar fi ajutat un străin ca fiind mai morală decât o altă persoană care și-ar fi ajutat o rudă. Cu toate acestea, atunci când le-a fost prezentat cazul unei persoane ipotetice care a fost forțată să aleagă între a ajuta fie un străin, fie o rudă, voluntarii au apreciat că persoana mai morală este cea care alege să își ajute ruda – adică exact opusul primului rezultat.

Rezultatele demonstrează puterea pe care o exercită loialitatea față de familie asupra judecăților noastre morale. Mulți dintre noi simțim o obligație specială de a ne ajuta membrii familiei, pe care nu o simțim față de străini. „Atunci când nu este forțată să aleagă între familie și un străin”, afirmă coautorul lui McManus, Liane Young, „persoana care ajută străinul pare să primească mai multă apreciere pentru un act ce depășește limitele datoriei sale”. Dar, în același timp, oamenii care aleg străinii în defavorea familiei sunt învinuiți pentru că își încalcă obligațiile.

Aceste rezultate ridică probleme serioase altruiștilor eficace. Abordarea lor rece și rațională este pur și simplu nefirească pentru majoritatea oamenilor și tindem să fim neîncrezători – sau chiar dezgustați – față de cei care o adoptă. Într-un studiu din 2018, participanții au apreciat că o bunică ce a donat veniturile sale unei organizații caritabile dedicate luptei împotriva malariei, mai degrabă decât nepotului său (pentru a-și repara mașina), este mai puțin demnă de încredere și loială decât dacă aceasta ar fi luat decizia opusă. Într-un alt studiu care a apărut online în aprilie 2020, dar nu a fost încă revizuit, participanții au evaluat o persoană care a îmbrățișat logica altruismului eficace în donațiile sale caritabile ca având un caracter mai puțin moral și fiind un prieten sau un vecin mai rău, mai degrabă decât o persoană care manifestă empatie în luarea deciziilor. În mod similar, întorcându-ne la ipotetica clădire în flăcări, dacă împărtășești aceeași părere cu majoritatea oamenilor, nu numai că nu vei putea să salvezi pictura lui Picasso în defavoarea copilului, ci ai considera respingătoare persoana care ar putea face asta. Dacă Singer și-ar fi neglijat mama aflată pe moarte în favoarea străinilor și nu ar fi pus-o pe primul loc, el ar fi fost cel mai probabil văzut drept „un monstru moral”, spune McManus.

Teoretic, dacă am adopta cu toții perspectiva propusă de altruismul eficace, atunci lumea ar fi într-adevăr un loc mai bun – mai mulți oameni ar beneficia de mult mai multe lucruri, mai ales cei aflați în nevoie. Dar este clar că logica aceasta prin care îi poți ajuta pe ceilalți este nefirească, chiar respingătoare, pentru mulți oameni. Totuși, ce poate face fiecare în propria sa viață după ce a aflat toate aceste lucruri? Cercetările nu ne pot spune dacă este corect din punct de vedere etic pentru oameni să favorizeze factori mai complicați precum obligațiile familiale în favoarea imparțialității. Poate că în unele circumstanțe este justificat, iar în altele nu. Propria mea etică a fost influențată semnificativ de filozofia altruismului eficace, însă cunoștințele mele de psihologie morală m-au determinat să fiu mai flexibil în modul în care o aplic.

În final, chiar dacă găsești sau nu altruismul eficace convingător, poate măcar să te pună pe gânduri. Următoarea dată când ești pe cale să donezi unei organizații caritabile sau să ajuți o persoană, merită să te întrebi: ești imparțial și le oferi ajutor celor care au cea mai mare nevoie de el – și dacă nu, de ce nu o faci?

 

Acest articol a fost tradus cu acordul publicației Psyche (Aeon).

Imagine: Unsplash

 


image_pdf

Dacă v-a plăcut articolul pe care tocmai l-ați citit, puteți să sprijiniți printr-o donație următoarele texte pe care le pregătim pentru dumneavoastră, accesând:
Teodora Nichita urmează un doctorat în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, cu o teză în care încearcă să analizeze fundamentele morale ale conceptelor juridice de vină, responsabilitate și pedeapsă. A absolvit masterul Philosophy, Politics and Economics al Facultății de Filozofie, Universitatea din București, cu o lucrare în care a reunit cazuistica medievală și teoria virtuților în tradiție neo-aristotelico-tomistă. În cadrul licenței, a studiat Politics and Eastern European Studies la Londra (UCL), perioadă în care a fost și studentă Erasmus la Praga (Universitatea Karlova) și Cracovia (Universitatea Jagiellonă). Preocuparea recurentă în cercetarea ei vizează modul în care putem construi o relație coerentă între teorie și practică. Dincolo de toate acestea, speră că într-o zi va locui în Praga, împreună cu o familie numeroasă.

Scrieți un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.